Amenda-ţi-aş ghioceii !
Doi gardieni nepatrunsi de spiritul Valerianei de ieri, amendau un bătrân pentru ‘comercializare ilegală de flori pe raza municipiului Timişoara’. Unul dintre gardieni urla înfiorător, celălalt îl trăgea de mâneca, încercând să-l calmeze. Bătrânul amendat repeta mecanic următoarea frază: “Sunt om sărac, nu-i destul că m-aţi amendat ? Lăsaţi-mi măcar ghioceii!”
Îmi venea să-mi vărs maţele peste gardieni şi să-i urmăresc zvârcolind-se gastric până leşină. După care, aş invita fiecare nenorocit să-şi îndese amenzile în gura celor doi, până se fac cât un om de zăpada. Gardienii astfel metamorfozati i-aş expune în Piaţa Unirii, să păzească intrarea de la veceul public. Primăvară, când oamenii încep să respire prin piele, primele raze de soare îi vor topi pe cei doi. Leşurile lor lichide se vor prelinge în toaletă, canalizare, Bega. Vor rămâne în urma lor doar două chipiuri cu miros de urină şi o plăcuţă comemorativa: “Aici s-au lichefiat ultimii doi gardieni din România”. Din acel moment, iernile nu vor mai fi la fel. Timişoara va fi învăluită, an de an, într-un parfum uşor de ghiocei…:)
(foto: 2006, la bunici, în satul unde frunzele uscate coboară pe pânza de păianjen )
6 comments so far
Leave a reply
Probabil, Ea e ca un ghiocel, alba si rece…daca nu i-a placut povestea ta. Mie imi aduce aminte de scenele sinestezice din proza lui Boris Vian: forme care au miros, culori care au gust…oameni condusi de instincte – totul dus la extrem, dar cu un final dureros de corect moral. Nici macar nu banuiesti in ce directie te duc cuvintele. Esti socat sa descoperi, la urma, cat de frumos pot fi exprimate extremele fara sa fie puse alaturat, fara sa se apropie macar. Nu e ca femeia goala in mijlocul halei industriale parasite, ci ca femeia goala din patul tau, care va porni spre hala parasita imediat dupa ce tu pleci la lucru. BZ, ne plac totusi extremele? Sau ar fi bine sa ramanem moderati…
Fotografia asta de aici nu e fotografie. E poezie pura. Pur si simplu extraordinara. :)
Si nu pot sa nu ma intreb unde, la nivel public, ar fi apreciata la adevarata ei valoare, in Romania. Altfel zis, exista un public cat de cat consistent pt fotografia de arta veritabila? Ma rog…
Ma simt flatat Andrei, dar nu cred ca-i extraordinara poza. :) Sigur, mie-mi aminteste de veranda bunicilor, tie-ti plac, poate, clestii de rufe – intre noi fie vorba, alea de lemn au un miros cu totul aparte – dar mesajul este difuz. Unii vor consuma cu placere asemenea poze, altii prefera forta unui fotoreportaj, la noi nu se consuma nici una , nici alta. :)
Poate ca n-o fi extraordinara, insa e o fotografie foarte reusita. Cred ca mi-as agata-o pe perete. Povestea in schimb nu-mi place nici mie pentru ca nu cred in violenta.
E fictiune, Gelu, imorala & brutala, dar e, totusi, violenta fictiva – nu o examinam inarmati cu un principiu sau crezuri :)))))
Fotografia E extraordinara si va rog nu ma mai contraziceti in privinta asta. Punct. :))