Cai aproape verzi
(Miniş, două mii şi ceva)
Fotografii din alte vremuri, când aparatul era neimportant, iar eu umblam hai-hui zile întregi în căutarea fotografiei desăvârşite. Îmi amintesc cum, după o zi alergătura, îmi îngheţau degetele pe aparat, eram hămesit şi-mi socoteam firfireii nemţeşte pentru ceaiul şi sărutul de la sfârşit de zi.
Între timp, mi-am luat mănuşi de fotograf, cu degete rabatabile, aparat scump, acumulatori de rezervă, geantă antişoc impermeabilă şi neagră, obiective, filtre, carduri de rezervă, cărţi etc. Între timp, am cunoscut şi fotografi. Fermecători, plini de miez şi amabili. Între timp, am cunoscut şi alţi fotografi. Pretenţioşi, contrafăcuţi şi bătăioşi. Între timp, am observat cum fotografii pe care îi admir şi-o trag în freză pe forumurile şi magazinele foto româneşti cu o ferocitate ieşită din comun. De mâine, Chuck Norris se va ascunde în el de ruşine, fără drept de apel. Între timp, nu mai am timp de fotografiat, praful se depune în straturi pe gentuţa (impermeabilă şi neagră) din hol.
Pauză.
2 comments so far
Leave a reply
Salut, am ajuns aici urmand link-ul de e blogul Ucai si de cateva zile ma tot plimb printre povestile si fotografiile tale si…imi place…nu voiam neaparat sa comentez la articolul asta, dar aici m-am oprit, sa zicem intamplator sau poate pt ca imi plac caii (aproape) verzi si pe peretii altora :o)
E ciudat faza asta cu blogurile, sa intri asa, cu un click in amintirile si trairile cuiva necunoscut…deh, vremurile astea moderne.
mmm…voiam doar sa zic keep it going cu blogul, e chiar fain ce faci
c.
(nu trebe neapart sa-mi publici comentariul, oricum nu prea aveam ceva concret de zis :)
Thank you, Claude. De multe ori nici eu nu am nimic concret de zis ;), deci e binevenit comentariul tau. :)