Viaţa la ţară

(Liveni, jud. Botoşani, 2006)

Au mai rămas câteva paradoxuri izbitoare de observat în satele moldoveneşti de unde capii de familie au migrat spre occident.

Nu poţi râmâne indiferent la copiii cu ochii albaştrii, genele lungi şi părul bălai, jucându-se cu telefoane scumpe, primite din Italia, dar care au dinţii stricaţi.

Nu poţi ignora nici junii satului. Aceştia crestează obsesiv câmpurile prăfuite cu scuterele lor nou-nouţe, spre disperarea găinilor şi bătrânelor cu privirea senină.

Apoi, căruţaşii beţi rangă la 6 dimineaţa îţi oferă o nouă perspectivă asupra tihnei rurale.

În rest, şi lucruri bune, oamenii, per general, trăiesc mai bine, există chiar o nouă orânduire în diviziunea socială a muncii în familiile româneşti. Femeia se ocupă de casă (spală, gateşte şi repară prizele), veghează pruncii şi, după program, are grijă de părinţii şi socrii bătrâni. Bărbatul trimite bani din Spania.

Echitabil.