Iarna, pe gheață

(Poza am făcut-o eu, în 2006. Azi a scris Marion povestea :)

Știi cum e iarna, când ai vârful nasului permanent umed și rece, ca la câini? Iarna, când te simți special doar pentru că ești singura vietate de pe strada pustie?

Un pițu mic stă zgribulit lângă burlan și te vrei pedepsit pentru că nu l-ai luat cu tine.

Așa că frigul face bine.

Și dinții soarelui la fel. Te-nțeapă mai întâi în ochi și după aceea-n oase,

alunecă-ncet peste case,

până pe stradă, unde zboară umbre noi,

cu sunete de speriat strigoi.

Ce veselie, de a nu privi în soare!

Ci in gheața de sub picioare.

Așa eram și eu! Poate mai sunt și-acum!

Dar iarna plouă-ntruna și sunt prea mulți pe drum.

Little cook, 2005

(fotografie făcută cu micuţul)

Leu’ şi stăpâna

(Calea Şagului, TM, 2007)

“To get into the best society nowadays, one has either to feed people, amuse people, or shock people” – Oscar Wilde

Un artist timişorean a decorat harta României cu labii şi avortoni. Scopul său, după cum însuşi artistul declara,  a fost să vorbească despre realităţile mizerabile care se reflectă prin televizor, despre oameni din plastic şi ştiri îmbibate în sânge.

“Pe mine m-a interesat o identitate falsa care este promovata si hipermediatizata in mass-media romanesti, folosind elementele si figurile reprezentative si specifice ale acestei identitati. [...] Am incercat sa reprezint prima mea impresie despre Romania actuala pornind televizorul.” – B.L.

Operele sale au fost expuse în Bucureşti, la galeria atelier 35, în cadrul expoziţiei Euromaniac. Cum se vede evenimentul în presă, la televizor şi în josul paginilor, acolo unde se măsoară pulsul cetăţenesc, se poate citi AICI. Link spre blogul lui aici.

Căţea

(2006)

Mi-am amintit: câinele-lup african, Basenji, e singurul câine care nu latră.

Destăinuire

(Drumul Timişoara-Arad, 2005)

Unde-mi sunt fotografii fermecători, cei relaxaţi şi seducători, care ar trebui să-mi vorbească îmbietor despre fotografie, nu doar prin imagini tulburătoare, ci printr-un limbaj pătrunzător şi cu o atitudine rezervată. Cei care nu se lamentează permament de mocirla medocrităţii din spaţiul (fotografic) public. E uşor să desfiinţezi, din link în link,  din comment în comment,   toate banalităţile expuse pe net sau prin cafenele. Impostorii din fotografie se simt cel mai bine atunci cînd fotografii autentici tresar, de nervi, şi te critică aspru. Eu, drept să spun, m-am cam săturat de aşteptat, geografic vorbind, nu prea vine nimeni pe aici cu seminarii foto, aşa că recunosc, am rămas şi eu o pocitanie fotografică, un impostor care n-a reuşit să înveţe prea multe din cărţi. :)

Malul Begăi

(Timişoara, 2008)

Nu ştiu cum e în alte oraşe pe malul râurilor, cert e că în Timişoara,  o plimbare pe malul Begăi îţi poate dezvălui  lumea mare  în miniatură.  E ca-n gări, doar că aici nimeni nu se grăbeşte şi avem astfel timp să ne studiem. Dacă aş avea tupeu, aş fotografia o serie doar pe malul Begăi. Subiecte ar fi: îndrăgostiţii lipiţi de bănci, ea cochetă, el în şlapi, miresele obosite de la fotoshooting,  pescarii pensionari şi-n ilegalitate, vagabonzii care se îmbăiază, adolescenţi poştind un PET de  Burger, solitarii, fericiţii, zâmbitorii, mămicile liniştite,  italienii, turiştii…

(Cum n-am tupeu, am pozat doar crengi şi pe M.)