Borcanul

(Cheile Gârliştei, 2009)

28 iunie 2009

Două fete, n-aveau mai mult de 7-8 ani, judecând după voce, adunau melcii din jurul cortului. În cort dormeam eu şi M. “Facem o fermă de melci?”. Chicotesc, foşnesc. “Gata, mami, aţi adunat destui.” – se aude o voce dojenitoare. Linişte. Aud doar melcii, pesemne mulţi la un loc, zornăind în punga copiilor. Fetiţele pleacă, dar lasă în urmă zornăitul melcilor care, neavând nimic mai bun de făcut, s-a agăţat de sfoara care ţinea cortul.

Ies. Dau bună dimineaţa la polonezi, ne zâmbim colocvial, îmi împrumută un borcan gol. Prind sunetele agăţate de sfoară, le bag în borcan şi le duc la copii,  care, auzind agitaţia din borcan, încep să ţopăie de bucurie. Deschidem împreună borcanul şi lăsăm să iasă sunetele, unul câte unul, până îşi găseşte fiecare melcul lui. Duc înapoi borcanul, nu înainte de a-l clăti cu o rafală de vânt. Vântul se opreşte brusc.

Doamne, ce cald s-a făcut!