2 povești
(2008, Herculane)
1990
B îşi plimba privirea pe faţadele clădirilor. Mergeam tăcuţi spre şcoala. Acelaşi drum, aceleaşi zebre, praf, colţul la care ni s-a furat primul penar, alimentara, pompierii santinelă care ne cereau (cu neruşinare! – aveam doar 12 ani şi jumatate) rânjind o ţigară. Abia dacă schimbam o vorbă. Până la urma B. a găsit ce căuta, chiar lângă şcoală, într-un gard de cărămidă. Ne-am uitat minute în şir la orificiul care pentru noi era singura dovadă pipăibilă că s-a tras şi că toate acele monstruozităţi televizate s-au întâmplat cu adevărat. Am băgat, pe rând, degetele în gaură. Nimic… Ce absurd, îmi zicea indignat B. câteva luni mai târziu, proştii ăştia poartă cartuşe la gât. Îl aprobam de fiecare dată. Mă enerva teribil să văd tuburile cartuşelor goale bălăngănindu-se la gâtul adolescenţilor din liceul nostru.
2010
Dragule,
Te-am avertizat, nu? De câte ori te-am rugat să laşi aparatul ăla blestemat şi să stai cu mine, zi-mi tu, de câte ori? Nu, tu nu şi nu, te uitai tâmp la mine, prin mine, naiba ştie, cu privirea aia de fotograf amator – cum îţi plăcea să te numeşti, doar ca să-ţi justifici eşecurile “fotografice” – încercând să-mi explici cât sunt de încuiată şi că nu înţeleg nimic din arta ta. N-am zis nimic când ai plecat cu băieţii la fotografiat şi te-ai întors acasă muci de beat, fără aparat şi fără poze. Acu’ deja e prea mult. M-am săturat!
Dragă,
Te rog, nu dramatiza! Ştii că te iubesc, nu? Am găsit şi eu (în sfârşit!!!) ceva ce-mi place, iar tu mă condamni? De câte ori te-am rugat să vii cu mine, spune-mi? Îţi aminteşti cum stăteam serile pe balcon, visând despre locuri nemaivăzute, uitându-ne la pozele din Grecia, Turcia, Croaţia, ooo, şi cum zâmbeai, ce, să nu-mi spui că nu ţi-au plăcut :)?
ps: n-am zis niciodată că eşti încuiată, am zis doar că nu oricine se poate pronunţa despre fotografie.
Dragule,
Mi se fâlfâie de pozele tale din Grecia. Divorțăm.
Avand in vedere prima poveste(1990),e trist si grav ca la varsta de 12 ani cand erai doar un copil,ai vazut dovezi ale unor urate experiente.Asa vad eu lucrurile.Si adolescentii nici nu prea stiau pe ce lume se aflau,imi dau seama..daca purtau acele cartuse la gat.Probabil au constientizat ei mult mai tarziu efectele acelor intamplari.Trist si marcant oricum..
Cea de-a doua poveste(2010) si ea este scrisa frumos,deosebit,interesant. Insa finalul e trist.
Gandurile au o putere foarte mare,asa ca numai ganduri frumoase si pozitive despre si pentru tine!
Oh îmi amintesc şi eu adolescenţii cu golnţ în gât, dar nu mai ţin minte când era. Stupid, puteau să cadă şi să le intre cartuşul în piept.
mă tot întreb, de când am citit textele astea, dacă o fotografie poate deveni un cartuş la gât …
Frumos(blogul)!…:)