(2005)

(C. 2006)

Mi-e tare dragă fotografia asta. Ploua mărunt. Copila se juca la marginea unui desiş, ascunsă sub câţiva arbuşti. A ieşit, s-a uitat curioasă la mine, ne-am zâmbit, şi a plecat capul. I-am făcut o fotografie, după care am plecat împreună în căutarea fraţilor ei mai mari.

(Chibed, 2006)

Poza am făcut-o în 2005. Vedeţi în imagine podeţul care desparte Satul, preocupat de marea integrare, de Păşune, cu vacile ei lăsate în voia sorţii de către cei doi adolescenţi pierduţi într-un sărut.

Dacă 3 milioane de români se săruta de trei ori pe zi-fireşte, le-am estimat doar pe alea date şi primite cu ochii închişi-atunci avem un număr formidabil de 9 milioane pupături sincere pe zi. Să presupunem că, din cele trei pupături pe zi, zâmbeşti o singură dată. Să presupunem că un sărut din şase este urmat de o îmbrăţişare. Să zicem că unul din trei oameni alătura şi-un ‘te iubesc’ sărutului.

Şi atunci, cum naiba figurăm în topul european al fericirii printre ultimele locuri ? Avem deci anual un miliard şi ceva de zâmbete, 500 de milioane de îmbrăţişări şi milioane de ‘te iubesc’-uri. Oare nu e suficient să concluzionăm, exact şi fără dubii, că măsurarea fericirii, prin statistici sau cu chestionarele pe masă, e cam trasă de păr ? :))