Filmul Fur: An Imaginary Portrait of Diane Arbus putea fi despre  fotografie sau iubire, dar n-a fost. Dragostea, pretext pentru fotografie. Fotografia, pretext pentru dragoste.  Spuneţi-mi voi, cei pricepuţi ? Un soţ fotograf (profesionist) și o soţie (casnică, dulceagă – înlăcrimată până la refuz, dar cu aspiraţii), primul, caracter  slab (definit),  preocupat de foto(-business și income), a doua, soţia munte de complexe – în iluzia scenaristului -aşteaptă amândoi (şi uită, în final, de) momentul decisiv. Ochii şi vocea lui Robert Downey Jr. trag filmul, trag, trag, lent (şi fermecător, pe alocuri) timp de 122 de minute. Eu, ca fotograf amator, m-am simţit ca vegetarianul care trebuie să extragă un broccoli verde crud de sub platoul medieval de carne. Despre iubirea care (ne/te) mântuie, zic pas (eram într-o pasă nesimţitoare), alternativele (opuse şi propuse)  – familie ori artă – m-au obosit. Mi-a plăcut sunetul.

(În realitate, Diane Arbus este o fotografă extraordinară. LINK)