(2009)

(Cheile Carașului, aprilie 2009)

(Croaţia)

(Venetia, 2007)

(2005)

Despre castane:

- lucesc (dacă le freci)

- îți cad în cap (dacă primăria n-a făcut parcare în locul castanilor)

- se pot coace/prăji (dacă nu-ți explodează în cuptor)

- iarna le poți ține în buzunar ca să-ți încălzești mâinile (dacă mai există comercianți ambulanți de castane în cornet)

- le poți face piure

Profund, nu ? :)

Posted in voiaj, voiaj ]]> http://beze.wordpress.com/2009/02/09/castana/feed/ 4 beze castana http://beze.wordpress.com/2008/12/08/indianul-si-olandeza/ http://beze.wordpress.com/2008/12/08/indianul-si-olandeza/#comments Mon, 08 Dec 2008 12:45:43 +0000 beze http://beze.wordpress.com/?p=331 ]]>

(Cameră hotel, Reni, Ucraina, 2006)

Urc  eu în trenul de bucale, ginesc compartimentul şi dau bună ziua la domnul cu barbă alba şi alură de actor-aristocrat. Se face că plouă.  Nesimţirea n-are vârstă – îmi zic, mă aşez, îmi aranjez ştampila, sendvişiurile şi  apa. Aţipesc.

Mă trezeşte o voce stridentă: “schiuzmi, wuld iu chanze plaze with me”.  Deschid greoi ochii.  O faţă mare şi rotundă de indian îmi umbreşte tot compartimentul. Nesimţirea n-are rasă, îmi zic.  Zâmbeşte larg, aproape că mă înghite. Are dinţii îngrozitori de albi. Îmi face cu ochiul,  şugubăţ şi complice. În spatele lui, o blondă naturală (cod wella 8723  – medium blonde) zâmbeşte sfios peste umărul lui. Aha, vrea să stea lângă ea. Tac mâlc. Îmi mut ştampila, sendvişiurile şi apa.  Aţipesc. Aristocratul la fel.

Mă trezesc. Aristocratul horcăie.  Indianul chiţcăie. O curtează  obsedant. Olandeza Erasmus îi răspunde cu un zâmbet timid. Indianul îşi strecoară mâna spre ea. Îşi ating două degete. Indianul aţipeşte.  Ea îşi întoarce capul spre fereastră. Are o privire teribil de tristă.  S-ar uita în zare, dar afară e beznă. Sting lumina. Verific ştampila. E la locul ei.   Aţipesc.

Mă trezeşte un murmur obositor. Deschid un ochi. Indianul are un dicţionar pe genunchi şi bâiguie ceva în româneşte. Ea se face că se amuză. Mă uit la ea în ochi şi strâmb din nas. Nu ştiu ce-i şopteşte, dar el închide cartea şi se cuibăreşte la ea în poale. Sunt frânt! Aristocratul fluieră pe nas. Închid ochiul şi aţipesc.

Mă trezeşte un bâzâit intens. Clipesc. Identific I-pod-ul indianului. E dat la maxim. Stau şi cuget. Inima îmi bate neregulat. Am draci. Respir sacadat. Aţipesc, cu greu. Ştampila e la locul ei.

Mă trezeşte sadic naşul.  Îi arăt biletul. Indianul doarme. Pufăie ca un bebe. Îl detest. Deşi  mă dor ochii, aprind lumina.  Scot o carte şi mă apuc de citit. Răsfoiesc zgomotos cartea. O scap. Tuşesc tare.   Se trezeşte şi indianul. Strâmbă din nas. Zâmbesc nevinovat, îi fac cu ochiul, şugubăt şi complice.

Joi, 4 decembrie 2008. Acceleratul Timişoara – Bucureşti.

( Giurgiu – Ruse, podul prieteniei, fotografie făcută cu  micuţul )

( Sofia, ora 09.00, micuţul )

(Croaţia, 2006)

…scapă cine poate. :)

(Serbia, Octombrie 2008)

Om blând. :)

later edit, încă una :)

(Gărâna, 2008)

Pentru cei care au fost la Gărâna şi au văzut chestiile alea neidentificate pe cer, să ştiţi că erau aceşti tineri care se jucau cu lampioane zburătoare din hârtie translucidă. ‘Chestiile’ astea îşi luau zborul pe acorduri de jazz, în jurul Music Ranch-ului. Privindu-le, pentru zece minute am uitat de bancurile nesărate (o ţârucă homofobe şi o ţârucă rasiste) ale prezentatorului, fumul gros de mici şi jeepurile înfipte în sânul verde al naturii. Concertele, în schimb, tare mult mi-au plăcut .

(foto: Croaţia, 2005 şi Timiş, 2008)

- Alo, salut, aici BZ…

- Da, hei, salut, ce faci dragule ?

- Auzi, te-am sunat să-ţi zic o chestie. Ştiu că-i doar un gând parazit şi siropos, să mă ierţi. Eşti atentă, da ?

- Da, o secundă, stai să ies…da ?

- Măi,  nu ştiu exact ce vreau să-ţi zic,  dar parcă e mai plină ziua când vezi un răsărit şi-un apus.  Ştii, mă uit cum dispare soarele în spatele orizontului. Acasă nu-l prea văd, că-s multe blocuri. Îţi aminteşti de italienii ăia care mergeau la “bird-watching” ?

- Da, haha, stăteau toată ziua pe burtă  şi se holbau la păsări. Aaa, să-ţi trimit un binoclu ?

- Nu măi, îţi ziceam doar, să nu râzi, dar eu…îi cam înţeleg.

(Ugljan, Croaţia, 2005)

Mai există colţuri de lume unde apa încă sclipeşte ireal de frumos,  părinţii citesc în linişte, iar pruncii stau zile întregi la scăldat, pănă li se zbârceşte pielea. Locuri unde bărcuţele colorate şi portofelele nu dispar niciodată. Plaje unde aricii de mare îşi cer scuze că au spini…        

(După o lună şi 14 articole, am pe blog un nesuferit care mă tot înjură, îi şterg discret comentariul şi îmi văd de treabă, el revine şi revine, mă acuză de cenzură, mă face porc, îmi vorbeşte de dreptul la replică (replică la  ?), de angoasele lui,  despre imperfectiunea sistemului, în general,  despre defectele mele, în particular. Nu ştiu ce să mai fac … :)

Undeva în lume există zăpada roşie, colorată de alge, cu gust de lubeniţă (pepene verde). Perele de supermarket au gust de măr, merele sunt apă chioară. Apa chioară de la robinet are gust de baltă şi miros de clor. Clorul miroase a măr verde, pentru nasul şi mâinile gospodinelor harnice. 
   
Peştele în conservă, made in China, e mai ieftin decât crapu’ viu, gras şi nesănătos. Alimentele sănătoase sunt degresate. Light. Reţete light, maioneză light, cola light, lapte light, gust light, senzaţie light, muzică light, cărţi light, parfum light, băuturi light, laptop light, îmbrăţişări light, bârfe light, job light, francheţe light, ipod light, blog light, satisfacţie light. Turn off the light. 
   
Poftă bună!

(foto: Veneţia 2007)