Iubirea adevărată

(Socolari, 2005)

Uneori sunt uimit câtă preocupare poate exista pentru iubirea adevărată.  Peronul unde sosesc trenurile încărcate cu iubire  mi se pare tare aglomerat.  Such a sorrowfull sight ! Grupurile de thirties, cuprinse de neliniște și speranță,  îşi aşteaptă, cu privirea aţintită spre ferestrele aburinde,  jumătățile potrivite.

Mi-a povestit odată un bătrân cum a așteptat el 40 de ani ca să-și reîntâlnească iubirea pierdută în tinerețe.  A cunoscut-o în satul vecin, la un bal. După o scurtă perioadă de dragoste fulgurantă, într-un deceniu tulburat  de război și sărăcie, a venit la Arad ca slugă. S-a întors cîțiva ani mai târziu, fără avere, cu gândul la Ea. A aflat cu amărăciune că iubitei i se pierduse urma. A cutreierat satele din jur, lăsând vorbă prin cârciumi și biserici, poate-poate știe cineva ceva. Treizeci de ani mai târziu a primit o veste îmbucurătoare. Iubita locuia la patru sate distanță, sub un alt nume și  în cu totul altă direcție decât căutase el.

Sunt surprins de fiecare dată când un bătrân mă întreaba direct: “Iubita ta unde este ?” I-U-B-I-T-A. Pe deplin și-n toate sensurile. Pentru mulți de pe peron, sună cam arhaic să-i întrebi despre iubită. Sunt așteptați acasă de  prietene, fete, muieri, concubine, amante și – teribil de utile -” friends with benefits“.  Nu-i așa că una dintre dilemele care persistă e cine dă primul papucii? Primul care se îndrăgostește, of course…

I-a mai trebuit bătrânului încă zece ani până să ajungă în al patrulea sat. Soția lui murise, iar copiii se mutaseră la oraș. În al patrulea sat, la adresa unde trebuia să fie Ea,  a găsit doar o casă din chirpici. Părăsită, căci se prăpădise și ea.

Dormi, puiule, dormi

(Pui de urs,  2008)

(later edit de o mică paranteză: sunt sătul de fotografia masculină.  Atît de multe proiecte coerente, bine structurate, linii  și developări perfecte am văzut în ultima lună, încât mi se pare că toate sunt la fel. Admirabile și plictisitoare.  I guess that makes me un feminist  fotografic. )

Prieteni

(Biled, Timiş, 2005)

vorba zilei:

“Niciodată nu e aşa ca să nu fie cumva”

sau

“Niciodată n-a fost să nu fie cumva”

Două femei

(2006)

O asistentă m-a sărutat pe obraz în timp ce mă dezmorțeam după operația de apendicită. Eram adolescent. Mă trezisem complet buimac după anestezie, capul îmi vuia îngrozitor, mă simțeam complet secat. Priveam tavanul jegos înercând să să mă agăț de ceva.  Asistentele se perindau molcom prin salon. Una dintre ele, cred că avea vreo 40 de ani, s-a aplecat ușor deasupra patului. Capul ei plutea la câțiva centimetri de mine. A zâmbit cu blândețe și m-a sărutat pe obraz. Ca un fluture.  (Timișoara, 1996)

La o masă stăteau doi ruși bine făcuți.  O jună bombată, pesemne prietena unuia,  turna consecvent vodcă în paharele malacilor. Îi priveam pe furiș, mai mult dintr-o curiozitate antropologică, și nu-mi venea să cred câtă vodcă îngurgitau. Ghinion.  Diva, observând privirea mea, după o scurtă consultare cu malacii, s-a apropiat cu pași repezi spre mine. M-a prins gentil de încheiătură, cam cum te-ar prinde un pit bull when having a bad hair day, și mi-a țipat un pașli drept în frunte, târându-mă spre ringul de dans. N-am apucat să scap nici măcar un simplu şi universal what the f***, auzeam doar cum mă îndepărtez de  hohotele colegilor mei ucrainieni… (Ucraina, 2006)

La băut cu firma

(2006)

Am constatat  ieri cu satisfacţie că adevăratul team-building de firmă se face exclusiv în  birturi.  În lipsă de resurse interioare şi de timp, se mai organizează câte o băută strategică, o ieşire spontan-programată pe mailul de office, genul de nopţi lungi învăluite  în fumul dens al cârciumilor, când caracterele se netezesc iute într-un pahar de votcă scumpă ca, apoi, să înceapă o tăvăleală sensibilă şi siropoasă prin chestiunile companiei.  În aceste seri splendide,  secretara şi ochelarista fără nume de la recepţie, altfel ignorate tot anul, devin vedetele serii, pentru că softiştii beţi cui îşi degroapă din arhiva studenţească glumiţele cu tentă explicit sexuală. Ăi mai sentimentali, oarecum jenaţi de situaţie, îşi găsesc un partener mai serios de discuţie, de obicei primul din stânga, pe care îl vor teroriza tot restul serii cu rămăşiţele aspiraţiilor sau viselor defuncte în adolescenţă.  E mult mai bine aşa, îmi spuneam, în fond, cam după a patra zi,  când dispare roşeaţa ochilor şi stânjeneala mahmurelii, rămâi cu o  senzaţie plăcută despre colegi şi, dacă ai noroc, cu ceva informaţii cruciale pentru cariera ta. Mai important e însă că nu te-a târât compania pe nuştiucemunte superb, dar pe care tu nu l-ai văzut, căci echipa se coagula într-o sală puturoasă  de training, cu vedere spre şosea.

Explicaţie naivă a crizei economice

(Croaţia, 2005)

E criza structurilor financiare complexe, în care profesioniştii trasează sobru liniile profitului şi profilează trăsăturile individului debitor şi solvabil. Dacă nu eşti tipul omului în goană constantă după bani, n-ai moştenit nimic,  iar pentru tine formula intimă a fericirii exclude speculaţia, parvenirea prin linguşeală (sau ‘networking’), rinichii şi week-endurile donate exclusiv carierei, atunci eşti într-o oarecare încurcătură. Pentru că oricum ai calcula,  cu soţia, excelu’ sau expertul, visul unei garsoniere mici, de la fereastra căreia nici măcar stelele nu le vezi, devine realitate doar prin contractul sec dintre tine  şi Bancă. Numai că, spre deosebire de previzibilitatea desfăşurătorul de plăţi, spiritul, după vreo 20 de ani, s-ar putea să o ia pe un drum mărginaş dar mult mai respirabil. Şi da, criza economică apare când multe spirite obosite o  iau şovăitor pe alte cărări, bune sau rele. :)

Porcul vecinilor

(Porcul vecinilor, C., 2006)

Apropo de oameni ca porcu’, când eşti la limita răbdării, când te-a scos din sărite un funcţionar acrit de cafele, sau pur şi simplu dai de unul atât de nesimţit şi isteric, încât realizezi că nu te mai poate ajuta nici o tehnică de anger management sau conflict resolution, atunci, în loc să-i tragi două palme în sistem Hollywood sau Ally McBeal, deşi simţi furnicături în palme, ei bine, va trebui să afişezi un zâmbet larg şi duios, semnalând astfel capacitatea ta de a înţelege logica picocefalului şi sufleţelul lui meschin. E dezarmant, trust me. Iar în gând, pentru consolarea ta şi confirmarea impresiei că eşti the absolute winner, poţi repeta cele zise de dl. G.B. Shaw: “I learned long ago, never to wrestle with a pig, you get dirty; and besides, the pig likes it.”

Neputință

(Str. Muzicescu, Timișoara, 2006)

Neputința e când te pocnește o mașină, iar în timp ce tu ești împrăștiat pe asfalt, timpul se dilată suficient de mult ca să  poți studia chipurile acelor oameni care trec nepăsători pe lângă tine. Îmi amintesc de domnița în mașina de culoare stridentă cum a făcut ochii mari, după care m-a ocolit tacticos. Era îngrozitor de machiată.  Vatmanul plictisit care s-a uitat fix în ochii mei, de două, trei, patru ori, a închis ușile tramvaiului și a dispărut. Îmi amintesc de domnul care-și plimba câinele. S-a oprit, părea că se apropie de mine,  dar la jumătatea drumului și-a smucit brusc câinele și s-a întors. Cam de rahat țara asta, uneori, pe alocuri. Noroc că sunt un optimist. Moderat. (Am scăpat cu câteva vânătăi și o entorsă)

Iubiri de rahat

(Veneţia, piaţa de peşte, 2007)

E liniştitor să stabileşti cu ex-ul, că indiferent de traseele individuale alese după despărţire, voi doi veţi rămâne prieteni. Nu de alta, dar relaţia voastră, spre deosebire de majoritatea celor trăite de pământenii obişnuiţi, are ceva mult mai nobil. Ar fi nedrept şi de-a dreptul josnic, ca ulterior să nu oferi măcar o fărâmă de prietenie după atâtea momente speciale. Argumente găseşti într-o clipită: prima îngheţată cu gust de scorţişoară, a doua întâlnire, prima partidă de amor. Vă leagă fire delicate în suflet.

Te încearcă un sentiment confuz, un amestec bizar între duioşie şi respect. Observi lucid cum vă destăinuiţi mult mai mult decât în timpul relaţiei, “vă înţelegeţi şi comunicaţi incomparabil mai bine”, vă iertaţi şi vă recunoaşteţi greşelile.

Şi totuşi…

După un timp, eşti cam scârbit pe alocuri. Harta prieteniei dintre voi e cam de rahat. În acele momente sublime la sfârşit de zi, când pui capul pe pernă şi ţi se închid ochii, te cuprinde un gând hain. O voce afurisită îţi şopteşte înţepător că prietenia ta contrafăcută e de fapt … o formă involuata şi diformă a iubirii pierdute.

(Şi în loc de concluzie, o fotografie făcuta anul trecut in Veneţia.)